» Uncategorized

May 7th, 2011

De ce ti-e dor?

Nu prea am habar de zodii, nu stiu cu exactitate caracteristicile si nici potrivirile dintre ele, stiu doar ca, in cazul zodiei mele, Rac, as avea o predilectie spre a trai foarte mult in trecut.

N-as spune asta, as spune doar ca trecutul este pentru mine la fel de important precum prezentul.

Sint unii oameni care au avut drame in familie, care au pierdut rude sau prieteni dragi asa incit raspunsul la aceasta intrebare, “de ce ti-e dor?”, e unul evident.

Dar intrebarea mea nu isi doreste sa rascoleasca nimic dureros, ci are legatura cu experientele profesionale sau intimplari inedite care te-au marcat si de care, din cind in cind, ti se face dor.

Mie una imi este tare dor de inceputurile publishing-ului din Romania.

Mi-e dor de shooting-urile de moda pe care le faceam pe filme, pe diapozitive.

Si de senzatia aceea de gol in stomac atunci cind veneau in redactie, de la developat.

Cum le alegeam pe light box la lupa, cum le taiam cu o foarfeca mare si le puneam in folii de plastic ca apoi sa le  trimit la scanat…

Sigur ca azi, camera digitala iti usureaza enorm viata, dar ea a omorit putin poezia, nu mai ai nicio surpriza, stii exact cum va arata shootingul inainte de a pleca din studio, poti sa tragi o mie de cadre pina sa-l nimeresti pe cel dorit.

In vremurile despre care va vorbeam (sa fie vreo 13 ani) aveam alocat doar un film pe tinuta!

Asa incit, atunci cind se declansa aparatul foto trebuia sa fii foarte atent ce se intimpla in cadru, altfel riscai sa-ti consumi inutil gloantele iar filmele pe care le luasei din redactie pe semnatura sa se consume mai repede decit credeai.

Singurul mod in care iti verificai luminile si cadrul era Polaroidul, dar si el folosit cu economie…pentru ca nu era nici el ieftin!

Mi-e dor si de dischetele pe care imi predam textele. Pe atunci nu iti trimiteai la machetat textul prin email…pentru ca nu aveai email  :)

Poti sa-ti inchipui azi viata fara email????

Si cu toate astea, mi-e dor de acele vremuri.

Mikaela says:

Acum tot atatia ani, ba poate chiar mai mult, faceam si eu fotografie pe film si petreceam ore in sir in laboratorul foto al tatalui meu ingropata in developator si revelator :)
Tot pe-atunci, in liceu fiind, aveam senzatia ca traiesc cele mai mari drame si ca toate problemele pamantului sunt ale mele.
Cred ca cel mai tare mi-e dor de ‘problemele’ alea :)
Acum doua seri, un fost iubit cu care am chat-uit putin dupa multa vreme, imi zicea :’… Si-atunci cand ies de la job si mai prind putina lumina afara, ma opresc in parc, stau 15 minute pe o banca si ma uit la oameni. Am senzatia ca o lume intreaga se invarte-n jurul meu iar viata trece pe langa mine…’
Mi-e dor de fotografia pe film, de scrisori, de bunici, de poeziile scrise de mine :) , de rochiile facute din cele ale mamei, de jeansii uzati si rupti natural, de flaconul de cristobal balenciaga pe care-l dramaluiam sa ma tina un an,de rosiile uriase mancate direct din gradina, de carti multe si filme putine, de U2 si Metallica de pe casete, de globul pamantesc pe care-l roteam si-l opream cu un deget ‘si-acolo o sa ajung’ :) , de vise multe mici si mari, dar mai presus, de noi toti pe vremea aia.

ela says:

Tehnologia a omorat “poezia” la modul general, si zgomotul de asemenea.

Ligia says:

Si eu sunt rac..si uneori privesc si eu spre trecut. In privinta tehnologiei si a intrebarii legate de mail…nu stiu cum ar fi viata acum fara email, dar probabil cum m-am invatat cu ma pot si invata fara. Cateodata mi-as dori sa nu fie atat de multa tehnologie, atat de multe masini, calculatoare pentru a ne bucura de lucrurile simple din viata noastra…de curand am fost la bunici si stand pe “ulita” mi-a fost greu sa ma obisnuisc cu linistea si mi s-a parut senzational faptul ca auzeam vantul cu misca frunzele copacilor.

Mikaela says:

@ Ligia Nu mai fusesem de un an si 10 luni ‘acasa’ pana anul acesta de Paste. ‘Acasa’ e la Dorohoi, 470 km de Bucuresti si aproximativ 8 h de mers cu masina si multumesc Doamne ca nu cu CFR :) Week-end-urile mi s-au parut mereu prea scurte pentru a ma aventura incolo. Vacantele am ales sa ‘fug’-zbor mult mai departe pentru ca asta am visat o viata, dar poate si pentru ca sa evadez, in primul rand, din statutul greu muncit de roboto-manager in Bucurestiul cel vestit:) Am ajuns vineri seara tarziu, dar a doua zi, in jurul pranzului, am sarit intr-o frenezie teribila de a-mi vedea singurii prieteni ramasi in orasel. Am plecat intr-o plimbare de 15 minute spre ei, timp in care am vazut doar 4 oameni pe strada si o singura masina :)
Aveam senzatia ca sunt intr-un film spaniol. Buget si distributie minime, valoare artistica la superlativ. La fel ca si tine, auzeam vantul miscand frunzele copacilor si nu stiam daca zambesc de fericire sau de frica. Auzeam pietrele sub pasii mei si nu stiam daca sa ma sperii sau daca sa ma bucur.
Per ansamblu, cele 2 zile jumatate petrecute acasa, desi intr-un du-te vino teribil, in tot miracolul acela al unui oras prea putin atins de ‘tot’, alaturi de prieteni adunati din toate colturile tarii si ale lumii, m-au trezit.
A doua zi de Bucuresti si roboto-manager job mi-am dat demisia :) Wow! That was a first! :)
De o saptamana incoace descopar Bucurestiul asa cum nu am reusit sa o fac de ani buni de zile incoace.
In curand, cred ca voi descoperi si mult mai mult de-atat.
Dar, cel mai important, cred ca ma redescopar pe mine.
Pentru ca, de ce nu, cred ca cel mai tare mi-e dor de mine.
Si stiu ca nu sunt singura in asta :)

lidia says:

Mi-e dor sa simt fluturi in stomac…

Bibliotecaru says:

Stimată domniţă…

Regula jurnalistică ar cere şi nişte exemplificări. Nu mai aveţi acele poze tăiate sub lupă?

Ba da, exista in arhiva, am sa postez citeva fotografii zilele urmatoare

rau_sau_bun says:

Mi-e dor ca in loc sa dau un “search” pe google, sa deschid o carte. Mi-e dor de copilaria traita pe maidan, cu o minge de 35, inconjurat de jocurile care au facut diferenta. Majoritatea copiilor de astazi inteleg prin joaca “jocuri” de genul counter-strike, need for speed, sau mai stiu eu ce. Cred ca ne aflam in genul de situatie in care mintea ne arata ca tehnologia ne-a marit eficienta, in timp ce sufletul ofteaza si nu da doi bani pe ce crede mintea. Era mai bine, era mai rau? I guess time will tell..Un lucru e sigur: mi-e dor..

Naty says:

Lista mea de “de ce mi-e dor” e foarte lunga: de la mirosurile din copilarie la luminile si umbrele din dupa amiezele de dupa scoala.
Dar pe scurt, mi-e dor de vremurile in care ma multumeam cu putin si in care putinul acela era mult…de vremurile in care nu mi-era frica ca nu am facut destul, ca nu am destul, ca nu sunt frumoasa, slaba, eleganta destul…vremuri, care au fost scurt si pe care le astept sa revina…
Si da, mi-e dor de vremurile fara email, facebook, internet…mult progres dar si mult timp pierdut…

Bibliotecaru says:

Aştept cu interes.
Şi mulţumesc.

Aproape ca doare dorul de satul bunicilor, unde imi petreceam vacantele de vara, pe cand eram copil. Alergam desculta, cutreieram pe camp, imi sadeam cu grija de om mare o gradinita de copil, unde aveam cateva fire de rosii, usturoi, lalele si telina.

Vremea statea in loc si, si acum, dupa atatia ani, cand ajung la bunici simt ca timpul s-a oprit. Imi este atat de dor de copilarie …

Iulia says:

Nu ti-e dor putin si de vremea cand nu erai mama? :)

cristina stanciulescu says:

Stiu exact despre ce vorbesti… Fluturii aceia au disparut. E multa siguranta azi, dar nu mai e …asteptarea. Am un colaj cu polaroidele salvate de atunci. Au adincime, lumina, nebunie. Sunt vii. E ca atunci cind faci poze copilului. Am sute. Pe cduri. Dar daca vreau sa arat o poza cuiva, ma incurc in ele, scot Blacberryul.. Acasa mi-am facut insa un perete intreg cu poze de familie alb negru, inramate, asezate cuminti pe simeza, si cred ca tot ele vor fi pe peretele casei copilului meu cind el va fi mare… Asa e si cu presa. De ce crezi ca vedetele vor sa apara pe hirtie? Pentru ca o coperta se poate inrama. E un moment. Alfel, in computerul fiecareia dintre ele, sunt sute de pictoriale sau de instantanee… Onlineul e viitorul, dar printul are un trecut mult prea important ca sa fie uitat sau inlocuit.

Nume *

Mail *

http://