Concurentii revistei Elle

February 18th, 2011

Au fost citeva comentarii la posturile anterioare despre concurenta directa pe care o are revista Elle pe piata din Romania.

In principiu, nu pot spune ca exista o astfel de concurenta directa, ci mai degraba indirecta.

Insa un lucru e cert, nu poti compara un titlu local cu unul international, asa cum nu poti compara un brand ca H&Mcu unul gen Tina R sau Lanvin cu Irina Schrotter, nu?

Asa cum nu poti compara o coperta cu niste actrite de telenovele cu una care o infatiseaza pe Nicole Kidman.

Avantajul cel mai mare al unui titlu international este faptul isi ia informatiile (includ aici si interviurile, fotografiile) de la prima mina, si nu de pe internet sau “din auzite”.

In plus, titlurile locale neavind acces la aceste surse se rezuma doar la subiectele locale.

Un alt aspect este faptul ca un titlu local poate sa cada mult mai usor in pacat, in compromis, fie ca e vorba de advertising, fie ca e vorba de “obligatiile trustului” din care face parte.
Si uite asa te trezesti ca o revista care se vrea a fi fashion, upmarket, ajunge sa aiba un continut care nu mai are nicio legatura cu aceste doua cuvinte, si te imbie sa citesti despre ultimul casting al telenovelei X, sau despre cit de grozava este managerul companiei Y…. sau 10 pagini de interviu cu “prietena redactorului sef” etc.

Ca sa raspund la intrebare, Elle nu are concurenta directa, asa cum nici Harper’s Bazaar nu are concurent direct (pina cind nu va veni Vogue in Romania), nici Marie Claire nu are astfel de concurenta cu toate ca, atunci cind vine vorba de concurenta indirecta, toate aceste titluri sint, intr-adevar concurente.

De pe santier

February 2nd, 2011

Este a3a zi in care tot ce aud la birou sint niste picamere, niste buldozere, tractoare, basculante…
Se darima strada pe care avem noi birourile.
Nu este o figura de stil, ea chiar se darima. E vorba de Strada Buzesti, care va deveni o artera mare, foarte mare, banuiesc. Pentru ca au darimat deja toate casele din zona.
Pentru ca un necaz nu vine singur, iata ca vecinii nostri de la etajul superior s-au gindit sa-si demoleze si ei birourile asa ca zgomotul strazii este completat acum de o bormasina care nu se mai opreste!
Asadar in acest santier punem cap la cap numarul Elle martie. Editia speciala de tendinte in moda si beauty.
Da, cu sonor de bormasina scriem despre Lanvin, Prada, Dior….
Am incercat sa scriu un text…n-am putut sa ma concentrez.
Am incercat sa vorbesc la telefon…n-am auzit nimic din ce imi replica interlocutorul..
Asa ca m-am pus pe editat contracte.
Si am mai facut ceva: am obtinut bugetul de deplasare al echipei Elle la prezentarile de la Paris din martie!

Elle Februarie

January 25th, 2011

A aparut numarul Elle Februarie.
Ne mindrim ca, fata de anii precedenti, productiile locale de coperta le-au intrecut cu mult pe cele internationale.
De aceasta data modelul Raluca Enasuta de la agentia One Models a fost fotografiata de Marius Baragan dupa un concept semnat de Maurice Munteanu (machiaj Dana Argesan si coafura Alina Miclos.
Asa cum spuneam este o chestiune care tine mai mult de mindrie pentru ca o productie locala va costa mult mai mult decit orice coperta internationala cumparata de la orice editie Elle din lume.
Si cum Elle Romania a inceput sa vinda pe reteau Elle International propriile productii de moda (ultimul shooting de moda a fost vindut la Elle Grecia), iata intr-adevar un motiv in plus pentru a continua aceste productii locale.

PS: O parte din tiraj-ul Elle Februarie se va vinde impreuna cu lotiunea tonica Eucerin si o parte fara. Asa ca verificati exemplarul inainte de a-l cumpara!

Bloguri in Elle

January 20th, 2011

Am inceput lucrul la Elle martie care, evident, va fi un special de moda.

Colectii noi, designeri noi, trenduri noi.

La sedinta de redactie pe care am avut-o azi am propus sa introducem o rubrica cu caracter permanent dedicata blogurilor, un proiect la care ne-am tot gindit dar pe care nu l-am pus in practica pina acum.

Si nu ma refer doar la blogurile de moda (care, fie vorba intre noi, in Romania sint putine si nu foarte bune si, paradoxal, “cele mai populate” sint si cele mai proaste), sau la cele foarte accesate si deja faimoase ci si la blogurile pe care le citesti cu placere, de unde afli informatii noi sau din cauza carora te simti mai destept, mai cultivat :)

Mi-ar placea sa-mi spuneti despre ce bloggeri ati vrea sa cititi in revista Elle, cine merita promovat si sustinut dupa parerea voastra.

Am sa tin comentariile inchise la acest post pentru ca, de raspunsurile voastre vor depinde urmatoarele articole din Elle.


Moda strazii

June 25th, 2010

Majoritatea designerilor sustin ca principala lor sursa de inspiratie o constituie moda strazii.
Tin minte ca i-am luat un interviu designerului de la Gap si imi spunea cit de important este sa privesti oamenii pe strada si sa iti adaptazi design-ul la nevoile lor (Patrick Robinson vine din high fashion, unde a fost designer si pentru Paco Rabanne, deci avea doua motive pentru care care era dornic sa ma convinga ca street fashionul este atit de important).
Daca stai sa te gindesti ca toate blogurile care au succes azi au pornit tot de la ideea de street/real fashion (prin pionierul The Sartorialist) atunci putem trage usor concluzia ca oamenii sint mult mai interesati de look-urile pe care le porti pe strada in comparatie cu cele “mestesugite’ indelug de fashion editorii diverselor publicatii.
De aceea ne-am gindit sa descoperim impreuna moda strazii romanesti si sa va invit sa ne trimiteti fotografii cu cele mai frumoase tinute din garderoba voastra pozate pe strada sau fotografii cu diverse persoane care v-au impresionat prin tinuta
Le vom publica pe site-ul Elle cu sperenta ca ii vor inspira si pe altii!
Asteptam fotografiile voastre pe elle@edipresse.ro

Elle Iulie

June 22nd, 2010

Da, a aparut Elle iulie. Cu cea mai sexi coperta de la standurile de presa :)
Initial am vrut sa o replicam noi, in Romania, ca sa nu rupem lantul productiilor locale cu care v-am obisnuit de ceva vreme. Doar ca mi-a sarit departamentul de moda in cap: unde gasim noi un astfel de nisip, culoarea asta de mare…ne trimiti in Maldive, sau macar pe o insula in Grecia?! Nu, mai bine o cumparam de la Elle Spania :)
Vroiam sa va intreb ce parere aveti si de schimbarea survenita in layout? Ati remarcat ca revista incepe mult mai dinamic avind in fata toate paginile de moda ?